Potrivit IPJ Dolj, din probatoriul administrat a reieșit faptul că, anul acesta, bărbatul a inițiat și dezvoltat, într-un solar amplasat în curtea imobilului, o cultură de cannabis destinată ...
Pentru a intra în imobil, polițiștii au spus că sunt angajați ai companiei de gaze și că trebuie să facă o revizie. Oamenii legii au fost însoțiți de către părinții copiilor. Cei doi nu au fost ...
Duminică, 19 noiembrie, va avea loc concursul național de intrare în rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie. La acest concurs s-au înscris peste 10.000 de candidați, potrivit ...
Potrivit Ministerului Sănătății, până vineri la prânz, în spitalele din județele Mehedinți și Dolj, s-au prezentat, pentru evaluare medicală și acordarea tratamentului, 118 persoane. Astfel, la ...
FC Universitatea are un nou antrenor principal, iar Giovanni Costantino, 39 de ani a susținut prima conferință a sa în calitate de A 1 la Știința, iar ulterior acesta a condus și primul său ...
Ieri, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizaţi de o femeie, de 34 de ani, din Moţăţei, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la serviciu, ca vânzător la o stație peco din ...
2023 a fost un an extraordinar din punct de vedere al evenimentelor muzicale. Sute de artiști au urcat pe scenele marilor concerte și festivaluri ce au avut loc în România și ne-au cântat și încântat ...
Astfel, locuitorii comunei vor avea posibilitatea să depună cereri și să obțină acte de identitate la sediul acestui serviciu, programul de lucru cu publicul fiind zilnic între orele 08 00-16 00.
Craiovenii care așteptau deschiderea Hipermarketul Jumbo, preconizată inițial cel mai târziu în prima parte a anului viitor, mai au de așteptat un an. Retailerul grec de jucării și decorațiuni ...
Ceremonia s-a desfăşurat în centrul municipiului, primarul Mihail Genoiu, președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa și prefectul județului, Narcis Purcărescu având un mesaj cu acest prilej. "Astăzi se ...
Zona comercială Promenada are o suprafață totală de aproximativ 80.000 mp. Aceasta integrează centrul comercial care ocupă circa 53.300 mp si un parc de retail de aproximativ 10.400 mp, deținute de ...
Potrivit reprezentanților Piețe și Târguri Craiova, persoanele care vând struguri pentru vin au ajuns în Piața Chiriac încă de săptămâna trecută, în prezent fiind de ordinul zecilor. „Vara caniculară ...